Carențe sau excese de vitamina B12 (vitamina roșie)

Vitamina B12 este esențială pentru funcționarea corectă a sistemului imunitar. Un rol important îl are și în sinteza proteinelor, în metabolismul glucidelor și lipidelor, în facilitarea eliberării acidului folic, menținerea stării de sănătate a sistemului nervos, scăderea iritabilității, creșterea puterii de concentrare, îmbunătățirea memoriei și a echilibrului psihic.
Un consum mare de vitamina C (500 mg) dezvoltă reacții adverse față de absorbția sau biodisponibilitatea vitaminei B12.
Surse de vitamina B12: carnea de pui, porc, vită, ficatul, rinichii, peștele, ouăle, produsele lactate.
O dietă strict vegetariană crește riscul apariției carenței de vitamina B12. Simptomele unei carențe sunt: slăbiciune, oboseală, piele îngălbenită, anemie, pierderi de memorie sau dificultăți de concentrare, probleme de echilibru.
Excesul de vitamina B12 este întâlnit în cazul suplimentării în scop terapeutic sau poate fi determinat de eliberarea acesteia dintr-un depozit intern (în cazuri asociate cu boli ca: leucemii, hepatite, ciroze).