Orezul negru – orezul interzis

Orezul negru sau violet era denumit în China antică „interzis” din cauză că, fiind considerat foarte hrănitor şi preţios, era permis spre consum doar familiei imperiale.
Pentru că ne place orezul negru şi pentru că l-am folosit în preparatele noastre vom descrie în rândurile de mai jos ceea ce am aflat despre el şi care au fost motivele care au stat la baza alegerii lui.
Culoarea sa este dată de un pigment numit antocianină cu proprietăţi puternic antioxidante. Studiile au arătat că antocianina poate avea de asemenea efecte antiinflamatorii şi anticanceroase.
Aroma catifelată, de nucă, consistenţa fibroasă şi proprietăţile sale nutritive îl fac în prezent să fie apreciat în bucătăriile din întreaga lume. Este folosit în prepararea a numeroase mâncăruri, ca aliment de bază, garnitură sau în componenţa unor preparate dulci. Bobul său fierbe mai greu şi de aceea este recomandat să fie înmuiat minimum o oră înainte de a fi folosit. Poate fi lăsat şi peste noapte în apă rece. Chiar şi aşa, să nu vă aşteptaţi să fie gata mai devreme de 35-40 minute de fiert.
Orezul negru este considerat o importantă sursă de nutrienţi, având mai multe proteine, fibre şi minerale decât alte tipuri de orez. Tot pe baza studiilor s-a constatat că poate contribui la scăderea nivelului zahărului din sânge la persoanele cu diabet, iar proteinele şi fibrele pot ajuta la scăderea în greutate.
De asemenea, lipsa glutenului din orezul negru îl face să fie o opţiune naturală şi sănătoasă pentru cei cu intoleranţă la gluten.
Concluziile cercetărilor făcute pe orezul negru:
- conţine peste 23 tipuri de antioxidanţi şi are cea mai mare acţiune antioxidantă dintre toate tipurile de orez
- reprezintă o sursă bogată de nutrienţi – proteine, fibre şi minerale (proteine – 9,8 g; fibre – 4,2; fosfor – 337 mg; magneziu – 148 mg)
- conţine antocianină, responsabilă de culoarea negru-violet şi care poate avea efecte antiinflamatorii, antioxidante şi anticancerigene
- poate preveni riscul apariţiei diabetului şi a obezităţii
- ajută la prevenirea bolilor de inimă
- reduce inflamaţiile
- reglează nivelul colesterolului
- reglează tranzitul intestinal prin conţinutul ridicat de fibre
–
Surse:
https://www.healthline.com/nutrition/black-rice-benefits#6.-May-support-eye-health
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/20521821/