Nutrika a ales să calculeze ce mâncăm
Câtă energie ne luăm zilnic din alimente?
Câte grăsimi, glucide, fibre sau proteine?
Ce ne îngraşă?
Am calculat fiecare mâncare pe care am gătit-o şi am înţeles cât este de simplu să mănânci echilibrat dacă ştii câte ceva despre ingredientele pe care le foloseşti. Dacă înveţi cât ulei înseamnă “o lingură”, atunci când torni cu sticla, şi cum 2-3 linguri în plus pot face o diferenţă calorică majoră într-o porţie de mâncare. Ştiaţi că 10 g de ulei (12,5 ml – o lingură plină are 15 ml) au aceeaşi valoare calorică cu 200 g morcovi (3 morcovi)? Când înţelegi aceste diferenţe, te uiţi cu atenţie câte felii de pâine mănânci la o masă, de câte ori pe săptămână te răsfeţi cu un desert din zahăr şi făină sau cât ulei torni în salata de roşii, atunci când îţi doreşti să slăbeşti. Dacă vei şti că două beri echivalează caloric cu o cină întreagă, câte vei alege să bei într-o seară?

Sunt studii care au stabilit că se pot arde în jur de 70 kcal alergând 1 km (în funcţie de greutate, sex). Dacă o bere furnizează în medie 200 kcal / 500 ml, rezultă că pentru a le consuma pe acestea ar fi nevoie să alergăm aproximativ 3 km. E un calcul simplist, dar poate fi eficient atunci când alegem să bem zilnic alcool sau să mâncăm fără să ne fie foame și pe urmă să ne întrebăm de ce ne îngrăşăm.
Este motivul pentru care am creat Platforma Nutrika Fit, locul unde îţi poţi construi propriile planuri alimentare în funcţie de:
- ce îţi place să mănânci
- necesarul caloric zilnic
Platforma Nutrika Fit este singura din România care îţi dă posibilitatea să-ţi creezi meniuri şi planuri alimentare personalizate, cu actualizarea automată a valorilor nutriţionale zilnice în funcţie de preparatele pe care le adaugi.
Pe site vei găsi peste o sută de reţete preparate şi calculate, variante de fructe proaspete sau deshidratate, lactate, dulciuri, seminţe, oleaginoase, băuturi, pâine sau mămăligă, pentru ca tu să poţi adăuga în planul alimentar ce pofteşti, având grijă să nu depăşeşti necesarul energetic zilnic.
Am documentat şi calculat fiecare porţie de mâncare astfel încât tu să ştii CE, CÂT şi CUM să mănânci. Oricare dintre preparate poate fi introdus în planul tău alimentar pe platforma Nutrika Fit, şi tot acolo se calculează automat totalul caloriilor, grăsimilor, carbohidraţilor, fibrelor şi proteinelor pe întreaga zi.
Când ai nevoie de un plan alimentar:
– când nu înţelegi ce te îngraşă sau de ce nu reuşeşti să slăbeşti;
– mănânci prea mult seara;
– nu iei în calcul ronţăielile de peste zi: poate crezi că sucurile naturale, fructele în exces, 2-3 pahare cu vin sau bere, câţiva biscuiţi sau o pungă de alune nu contează?
Un plan alimentar pe care să-l urmezi este o soluţie la îndemână pentru a-ţi ţine greutatea sub control. Iar unul pe care să ţi-l creezi singur e cel mai bun, pentru că va fi alegerea ta. Nu vei avea zile întregi doar cu carne sau altele doar cu fructe. Vei putea crea combinaţii sănătoase şi gustoase, vei putea alege să mănânci ciorbe şi tocăniţe gătite cu puţină grăsime şi vei învăţa ce înseamnă o porţie potrivită pentru tine.
Tu îţi alegi meniul unei zile: ce vrei să mănânci la micul dejun, prânz, cină şi cele două gustări, selectezi fiecare fel de mâncare şi îl introduci în planul tău alimentar.
Pe platforma Nutrika Fit totul este calculat şi poţi vedea cum, adăugând o ciocolată, două felii de pâine la prânz şi o pungă de alune seara, îţi depăşeşti cu mult necesarul caloric al zilei. Vei înţelege ce te îngraşă şi vei învăţa să renunţi la alimentele care nu au valori nutritive semnificative, dar sunt foarte bogate caloric.
Chiar dacă îţi cunoşti necesarul energetic este destul de greu să calculezi singur tot ce mănânci într-o zi. Este motivul pentru care Nutrika a creat această platformă în care îţi poţi construi un plan alimentar pentru o zi, o săptămână, o lună sau pe ce perioadă vrei tu şi în care vei avea tot timpul sub control suma caloriilor şi a principalilor nutrienţi ai unei zile.
De ce ai nevoie de Nutrika Fit? Pentru că sunt zile în care simți că vrei o schimbare în meniu, sau vrei o porție dublă de ciorbă sau dimpotrivă, vrei să sari peste o cină. Poți face toate schimbările astea foarte ușor și vei ști pe loc dacă te încadrezi în necesarul energetic zilnic sau îl depăşeşti. Vei deține controlul fiecărei zile și poți face și mici artificii. De exemplu, dacă ieri ai fost cu 200-300 kcal sub necesarul zilnic, astăzi te poți alinta cu o prăjiturică sau ceva dulce de care ai poftă. Te vei putea ghida mereu după meniul prestabilit, dar poţi profita de libertatea pe care ți-o rezervă platforma Nutrika Fit și să faci modificări după poftele tale.
Cum funcţionează platforma Nutrika Fit
Navigând pe site-ul nutrika.ro, cauţi la secţiunea Reţete calculate https://nutrika.ro/retetele-nutrika/ mâncărurile preferate şi le introduci într-un plan personalizat care te va ajuta să slăbeşti. Vei avea tot timpul sub control numărul de calorii şi principalii nutrienţi ai zilei, astfel încât să nu depăşeşti necesarul energetic zilnic. Dacă încă nu l-ai calculat intră aici https://nutrika.ro/calculatorul-de-necesar-energetic-zilnic/ şi vezi care este maximum de calorii permis într-o zi.
Pentru a slăbi e important să ştii ce îngraşă, care sunt porţiile potrivite pentru tine şi care este maximul de calorii pe care îl poţi consuma într-o zi. Pe platforma Nutrika Fit valorile nutriţionale ale preparatelor pe care le adaugi în meniu sunt actualizate automat în meniul fiecărei zile, aşa încât îţi poţi schimba alegerile în funcţie de necesarul energetic zilnic şi de ce pofteşti să mănânci sau să bei.
Am explicat în prezentarea video, pas cu pas, cum se creează unul sau mai multe planuri alimentare. Urmăreşte-o să vezi cât e de simplu şi dacă ai întrebări mă poţi contacta să-ţi dau mai multe detalii.
* opţiunea Adaugă la planul alimentar din fiecare reţetă este afişată doar vizitatorilor autentificaţi cu user şi parolă.
Dacă ai văzut cum funcţionează platforma pentru crearea planurilor alimentare personalizate, îţi spunem că accesul la aceasta îl poţi primi achiziţionând pachetul Nutrika Fit ce conţine şi un meniu fix prestabilit.
Pachetul NUTRIKA Fit
Pentru un stil de viaţă sănătos trebuie să respecţi un set de principii. Ca să slăbeşti ai de respectat o singură regulă: nu depăşi necesarul caloric zilnic!
După ce am studiat, analizat şi calculat zeci de meniuri şi planuri alimentare am stabilit această regulă simplă şi uşor de urmat de către cei care vor să slăbească: respectă maximul caloric rezultat din calculul necesarului energetic zilnic. Este formula sigură şi demonstrată cu care poţi slăbi. În plus, îţi crează o rutină care te va opri din mâncatul haotic şi care te va ajuta să-ţi menţii greutatea.
Cu pachetul Nutrika Fit primeşti:
- un plan alimentar hipocaloric pentru 4 săptămâni calculat şi detaliat în amănunt (detalii)
- acces pe platforma Nutrika Fit pentru crearea de planuri alimentare personalizate (detalii)
- consiliere de specialitate pe durata planului alimentar (detalii)
- un caiet de rețete detaliate și calculate (detalii)
- un şorţ de bucătărie de calitate premium – produs de Ikea (detalii)
Preț: 195 lei 97 lei
Nutrika te susţine, te consiliază şi te ajută să slăbeşti.
Ce trebuie să faci ca să intri în posesia pachetului Nutrika Fit:
– apasă butonul „cumpără” și vei fi redirecționat către formularul de comandă. Completează datele personale de facturare și adresa unde dorești să fie expediat coletul. Tot acolo vei vedea conținutul coșului de cumpărături și vei fi direcţionat către plata online cu cardul. Transportul este gratuit;
– după efectuarea plății vei primi pe email informațiile care îți asigură accesul la secțiunea privată, rezervată clienților Nutrika;
– dacă ai întrebări scrie-ne la adresa de email contact(@)nutrika.ro și-ți vom răspunde detaliat.
Avantajele meniului fix prestabilit Nutrika Fit:
- slăbeşti mâncând normal, aşa cum eşti obişnuit s-o faci zilnic, în familie, la serviciu sau la restaurant;
- îţi asigură toţi nutrienţii de care corpul tău are nevoie pentru a funcţiona optim pentru o slăbire sigură şi sănătoasă;
- nu ai restricţii alimentare de nici un fel, regula este să respecţi pragul caloric auto-impus;
- îți vei îmbunătăți starea de spirit, vei fi mai vesel, mai bine dispus și te vei simți mai încrezător în forțele tale;
- planul alimentar este structurat pe 4 săptămâni, dar îl poți urma cât timp dorești;
- vei învăța să cântărești din ochi porțiile de mâncare și vei renunța fără să-ți dai seama la ronțăielile dintre mese sau la mâncatul fără să-ți fie foame;
- îți vei forma o rutină a meselor care te va menține în formă și-ți va asigura definitiv un stil de viață sănătos;
- te vei bucura de plăcerea mâncării gustoase şi sănătoase;
- Nutrika nu îți face o listă cu alimente permise sau interzise;
- nu vei găsi monotonia meniurilor bazate pe prepararea alimentelor la grătar sau prin fierbere;
- meniul tău va avea gustul și aroma mâncărurilor adevărate, sănătoase, gătite în familie.